Iulian S., un fost polițist de 24 de ani din Vaslui, a fost surprins de camerele de supraveghere în timpul furtului din 5 noiembrie, atunci când a dat o spargere într-o farmacie din Iași.
Bărbatul a reușit să scape luni de zile de oamenii legii, deși a comis cinci spargeri şi alte patru tentative de furt. Marţi, 22 februarie, polițiștii l-au prins.
Fostul poliţist este considerat un hoţ profesionist pentru că nu a lăsat urme după furturile pe care le-a comis, dar și pentru că a reușit să scape atunci când a fost prins prima dată.
Tânărul a intrat în Poliţie în anul 2016, când a fost declarat admis la concursul organizat de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui, potrivit presei locale. Şi-a dat demisia în 2020 şi s-a apucat de comis infracţiuni.
A plecat cu un seif cu 18.000 de lei.
Bărbatul ar fi spart și o farmacie din Iași. De acolo, a sustras un seif greu de câteva kilograme, în care se aflau 18.000 de lei.
La data de 5 noiembrie, în jurul orei 1,00, poliţiştii au fost sesizaţi despre faptul că persoane necunoscute ar fi pătruns prin efracţie în incinta unei farmacii din Municipiul Iaşi, de unde ar fi sustras un seif cu bani. Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale (SIC) efectuează cercetări în vederea identificării autorilor şi recuperării prejudiciului”, au transmis reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Iaşi.
Zilele trecute a încercat să dea lovitura şi la o filială a Alpha Bank din Iaşi, însă nu a reușit să dezactiveze sistemul de securitate.
„În noaptea de vineri spre sâmbătă a avut loc o tentativă de intrare prin efracţie la Agenţia Gării. A fost forţată uşa secundară, dar, ca urmare a măsurilor de securitate luate de bancă, nu s-a reuşit intrarea în interiorul agenţiei. Banca colaborează cu autorităţile oferind toate informaţiile pe care le are referitor la incident”, au transmis reprezentanţii Alpha Bank Iaşi
Anchetatorii au stabilit că hoţul alegea unităţi comerciale unde existau seifuri.
„Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Iaşi au identificat un tânăr de 24 de ani, bănuit de comiterea a 5 infracţiuni de furt calificat şi 4 tentative la furt calificat, comise în perioada 27 octombrie 2021 – 21 februarie 2022, din farmacii, săli de jocuri şi o unitate bancară, de pe raza municipiului Iaşi. La data de 22 februarie a.c., tânărul bănuit de comiterea faptelor a fost pe raza municipiului Iaşi şi condus la audieri, iar în baza probatoriului administrat în cauză, acesta a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore. La data de 23 februarie, tânărul reţinut va fi prezentat, cu propuneri legale, Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi”, au precizat reprezentanţii IPJ Iaşi.